Va invit vineri, 21 februarie, ora 18,00, la Teatrul Municipal Baia Mare

DOMNISOARA (Aurelia Rusu

primarã din Feiurd (jud. Cluj).
În anul 1903, Aurelia Rus, în urma unor neînþelegeri familiale, cauzate de legãturile
sentimentale ce le avea cu poetul, a intrat într-o mânãstire din Sibiu, unde a
funcþionat ca învãþãtoare pânã în toamna anului 1904. În timpul cât a trãit retrasã la
Mãnãstire, Goga a cãutat-o, însã învãþãtoarea a refuzat sã-l primeascã pe tânãrul îndrãgostit.
La stãruinþele familiei, Aurelia Rus pãrãseºte definitiv mânãstirea, iar din toamna
anului 1904 este încadratã învãþãtoare în Negreia, unde a funcþionat pânã în 1914,
iar de atunci pânã în 1938, în Bontãieni când s-a pensionat La Danesti, in casa din barne de pe peretii careia "se dezlipeste in paturi varul" - cum plastic zice poetul -, care a adapostit si scoala unde a functionat ca dascalita Aurelia Rusu, ma uit la fereastra din fata si caut sa descopar locul in care a batut puternic poetul in una dintre incercarile de a o revedea pe naluca iubirii sale, in desele reveniri la Sisesti, unde se intalnea cu Lucaciu, pentru a croi impreuna planuri de actiune pentru neam. Din vazduh parca il auzeam pe poet, strigand cu vocea sa baritonala: "Sunt eu, Domnisoara Aurelia, eu, Tavi, sunt eu, Goga, domnisoara, deschideti! Vreau sa va vad". Toti stiu ca ea suspina de dincolo de perdea, ramasa acolo incremenita, dar a avut taria sa nu-i deschida. Ulterior, avea sa regrete ca nu a acceptat sa-l revada macar o data.
In interiorul casei vechi, cu multe incaperi, nu s-a schimbat nimic. Candelabre baroce si lampi cu petrol asteapta parca mana stapanei sa le aprinda, la fel ca si cartile cu opera lui Goga, revistele si ziarele la care a fost abonata, ce stau nerasfoite de-atata timp. Pianul cu coada daruit de poet si-a pierdut urmele, dar locul in care a stat ii mai poarta amintirea, caci prin el poetul era mereu prezent in casa ei. In capacul frumos lacuit fusese fixata o efigie ca o bijuterie, pe care scria: "Pentru scumpa mea Aurelia Rusu", Octavian Goga. (Printr-o fericita intamplare, Muzeul Judetean a dus pianul spre protejare la Muzeul "Vasile Lucaciu" de la Sisesti, asa incat amintirea idilei sa fie si acolo perpetuata.) Satenilor le placea ca domnisoara sa le recite poezii din Goga si sa le cante in prag de amurg la pian, iar ei s-o asculte din curte sau din gradina cu livada, caci ea "o fo si gazdoaie buna si mare, cu avere multa,

Toti stiu ca idila s-a aprins la Tohanul Vechi de langa Brasov, la 1900, cand s-a casatorit un frate de-al ei mai mare, notarul Romul Rusu, si cand ea si poetul, pe atunci in varsta de 19 ani, au fost "paranimfi", adica frate de mire si de mireasa sau, cum s-ar zice astazi, domnisori de onoare. Toti stiu ca s-a aprins si urzit o mare involburare sentimentala - desi au petrecut doar doua zile impreuna -, pe care poetul a resimtit-o si dupa plecarea la Budapesta, la studii. Toti stiu ca si ea, fata cu plete grele, ca graul copt, intentiona sa plece la Budapesta sa studieze pictura, pentru care avea inclinatii, dar ca nu s-a putut. Toti stiu ca cei doi au purtat o corespondenta aprinsa vreme de aproape trei ani, plina de patos si poezie, caci Goga ii scria in versuri, iar Aurelia ii raspundea infrumusetandu-si randurile cu picturi miniaturale. Toti au vazut cele 52 de scrisori, ilustrate si in versuri, pe care poetul i le expediase vreme de trei ani din Budapesta. Toti stiu ca idila s-a frant brusc, in 1906, cand Goga s-a insurat cu fat