Vasile Lucaciu

Situată în partea de nord- est a depresiunii Baia-Mare, la poalele sudice ale Munților Gutâi, localitatea Șișești este o vatră românească veche, atestată din 1411. Nu demult am fost acolo pentru prima dată, într-o zi blândă de toamnă a anului trecut- și m-aș bucura să pot reveni din când în când, ca să adâncesc astfel cunoașterea locului și a marelui om care l-a sfințit. I s-a spus ”Tribunul” și ”Leul de la Șișești”. Amintirea lui trăiește din plin aici, ocrotită mai ales într-un spațiu privilegiat, în care se pătrunde simbolic trecând printr-o frumoasă poartă maramureșeană.

Poarta maramureșeană de la intrare

Complexul muzeal a fost organizat în perioda 1968-1972. Ulterior, în anii ’90, a fost amplasat aici un bust al lui Vasile Lucaciu, realizat de sculptorul Gavril Abrihan.

Bustul Părintelui Vasile Lucaciu

De jur împrejur, într-o relație cu totul specială, se află obiective de o însemnătate covârșitoare pentru apropierea de personalitatea Părintelui. Am vizitat casa parohială, Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor, pavilionul în formă de cruce și școala.

Așezată pe amplasamentul actual în anul 1922, casa, acoperită cu șindrilă, este simplă și modestă- totuși mai spațioasă și puțin mai confortabilă decât căsuța cantorului din Apa, devenită în 1981 casă memorială. Vizitatorul care-i trece pragul este imediat învăluit de atmosfera vremurilor de odinioară, căci fiecare element are parcă puterea de a le defini în mod direct, sau mai subtil. Mica bucătărie amintește de îndeletnicirile casnice cotidiene. Salonul, cu piese de mobilier originale, specifice secolului al XIX-lea, respiră pacea momentelor de răgaz și meditație, de taifas ori de visare, de rugă stăruitoare pentru cei apropiați și pentru întregul neam românesc.

Tomuri vechi odihnesc pe rafturile încărcate ale bibliotecii. Fotografii evocatoare ne ajută să ni-l imaginăm pe Părintele Lucaciu lucrând la biroul său, gândind la trecute timpuri și împliniri viitoare, conversând cu membrii familiei sau cu prietenii.  Întâlnim aici ”Instituțiunile Filosofice”, ”Istoria lui Fotiu, urzitorul schismei grecești”, ”Biserica din Şişeşti”, “Discursul de la Odoreu”, “Conferinţele” Părintelui Vasile Lucaciu şi multe altele.

În această casă a locuit Vasile Lucaciu cu familia între anii 1885-1914. Aici a prins contur gândul de a ridica o biserică nouă la Şişeşti, aici a scris mare parte din lucările şi articolele publicate în presa românească a timpului, aici a alcătuit cuvântări memorabile cu ample ecouri în sufletele contemporanilor, de aici a pornit în repetate rânduri spre înfruntări care i-au marcat viaţa- aici a revenit iarăşi şi iarăşi, parcă pentru a prinde noi puteri.

În apropierea casei, vizibilă de cum pătrunzi în încinta complexului muzeal, învăluită în lumina credinţei şi a speranţei, albă şi graţioasă în monumentalitatea ei parcă neaşteptată îşi înalţă turlele spre cer biserica ctitorită de Părintele Vasile Lucaciu. Pecetea frumuseţii şi a armoniei este aşezată dintru început asupra acestui lăcaş de rugăciune. Ea străluceşte în imaginile de ansamblu marcate de dominanta ascensiunii: trepte şi cupole. Detaliile complexului arhitectural sunt grăitoare în acelaşi sens, atât în exterior cât şi în interior.

Exteriorul bisericii din Șișești

Interiorul bisericii din Șișești văzut din spre altar

Cavoul familiei Lucaciu din biserică

În anul 1892 s-a tipărit la Baia-Mare lucrarea “Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor adecă Mănăstirea Maicei Românilor în Şişeşti. Schiţe istorice şi dare de seamă”. Acest material redactat de Părintele Vasile Lucaciu voi încerca să-l prezint în continuare.

Pe fundalul unui tablou elocvent al situaţiei de atunci a românilor ardeleni sunt consemnate aici date semnificative pentru istoricul parohiei Şişeşti.

Este evocată tradiţia conform căreia vechea biserică parohială a fost ridicată în vremurile de demult, când pe acese meleaguri “strămoşii noştri români au fost stăpâni”. La cercetarea prilejuită de o renovare, s-a descoperit pe o grindă din turn cea mai veche însemnare a unui an- 1043. Notaţiile ulterioare sunt din 1672 şi 1763. Pe un steag păstrat în biserica veche, foarte frumos lucrat, o înscripţie aminteşte de împăraţii Leopold (1672) şi Iosif (1783), în vremea cărora românilor din Şişeşti li s-au acordat o “carte de pace” şi felurite privilegii. Pictura de pe steag reprezintă două scene grăitoare pentru existenţa de odinioară a comunităţii româneşti: un “băiaş” iese din mină, împingându-şi pe şine căruţul încărcat; un dascăl cu cartea în mână stă în uşa şcolii adresându-se elevilor săi.

Viaţa religioasă a sătenilor din Şişeşti este strâns legată de icoana făcătoare de minuni a Preacuratei numită “Maica românilor”. Câteva miracole petrecute în timp de pace, dar şi în vreme de prigoană, sunt fixate în memoria generaţiilor prin alte icoane din biserică. Este descris apoi “Izvorul Precistei” până la care se mergea în procesiune în zilele de sărbătoare.

Un text preluat din “Revista Catolică” (1886), prezintă înformaţii referitoare la pregătirile pentru ridicare noii biserici. Consemnarea îniţiativei este urmată de planul de acţiune conceput în scopul realizării ei. Sunt reproduse schiţele alcătuite de arhitectul Alexandru Berinde, protopop de Seini. Sărbătoarea “de dedicaţiune”- ocazionată de aşezarea şi dezvelirea “tablelor comemorative” din august 1890 este descrisă amănunţit într-un text reprodus tot din “Revista Catolică”. Aici este înclus şi discursul lui Vasile Lucaciu, cu vorbele pline de însufleţire prin care se exprimă ţinta eforturilor sale- un adevărat program de viaţă: “Ce ne-au lăsat istoria, ce ne-au transmis părinţii noştri, ce-au cântat poeţii, ce doreşte tot sufletul de român: măreaţa, fericitoarea, sfânta unire a tuturor românilor am vrut eu şi cu mine poporul meu să fie simbolizată în această măreaţă biserică. Unire în cugete, unire în simţiri, unire în religiune!”.

După un an, în august 1891, a avut loc sfinţirea bisericii (corectez aici o înexactitate regretabilă din relatarea mea anterioară, eroare susţinută de unele neclarităţi ale înformaţiei din sursele pe care le-am cercetat). Pentru a înfăţişa festivităţile desfăşurate cu această ocazie, este reprodus materialul publicat în “Tribuna” la 8 septembrie 1891. Părintele Vasile Lucaciu menţionează apoi cele trei mari pelerinaje anuale de la Şişeşti, cu datele din calendarul vechi: “la Sântă Marie Mare” (27 August), la “Sântă Marie Mică” (20 Septembrie) şi la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (11 Iulie). După transcrierea inscripţiilor de pe busturile din peristilul bisericii- reprezentându-i pe Papa Pius IX şi pe Mitropolitul Atanasie Anghel- textul se încheie cu o frumoasă rugăciune către Maica Domnului, căreia Părintele Lucaciu îi încredinţeză grija pentru destinul neamului românesc.

Bustul Papei Pius al IX-lea din peristilul bisericii

Bustul Mitropolitului Atanasie Anghel din peristilul bisericii

Aproape de biserică, pavilionul de lemn construit în formă de cruce avea menirea de a adăposti diferite manifestări culturale, sociale şi religioase. Aici le vorbea deseori Părintele sătenilor- învăţându-i, încurajându-i şi insuflându-le încredere în victoria idealului naţional. Revista Catolică pe care o redacta avea de altfel nu doar un scop religios, ci şi unul laic. Vasile Lucaciu a transformat biserica la care slujea într-o veritabilă tribună a conştiinţei de neam şi a întereselor românilor ardeleni. Printr-o activitate publicistică susţinută, el a combătut neadevărurile vehiculate de răuvoitori, declarând cu demnitate în numele conaţionalilor săi: “Nu permitem nimănui, fără a combate, ca în vechiul nostru pământ să ne tracteze cu mărinimozitate necerută, tolerându-ne ca pe nişte oameni de origine şi de limbă străină, în casa noastra proprie.”

Când i se interzice sărbătorirea unui deceniu de la inaugurarea bisericii din Şişeşti- festivitate văzută de oficiali ca “pretextul întâlnirii cu scopuri naţionale”- demască în articole virulente intenţiile puterii politice maghiare. Scriind despre eforturile îndreptate “spre deznaţionalizare, spre distrugerea etnică, spre asimilarea noastră”, afirmă răspicat şi convingător încrederea în victoria luptei pentru libertate: “durerea noastră vindeca-se-va şi spiritul nostru naţional îşi va continua calea sa triumfală”.

În incinta aceluiaşi complex muzeal se află şi şcoala construită de Vasile Lucaciu în 1905- o clădire cu şapte încăperi cuprinzând două săli de clasă, cancelaria şi locuinţa învăţătorului. Şoaptele trecutului răsună şi aici

Școala construită de Părintele Vasile Lucaciu în 1905

De pe tablă pare a ne privi chipul Părintelui Vasile Lucaciu, conturat cu venerație. Bănci lungi de lemn, cu locuri speciale pentru călimări, manuale vechi, o numărătoare cu bile colorate- strămoșul îndepărtat al mașinilor de calculat-, tăblițe utilizate în loc de caiete, toate proiectează în prezent amintirea elevilor și dascălilor de altădată.

Sală de clasă cu băncile de odinioară…

Părinte, n-ai vrea să ocrotești Școala de azi?

Fotografii, documente diverse, piese de mobilier de epocă, pianul dăruit de Octavian Goga domnișoarei Aurelia Rusu, o veche mașină de scris- obiecte legate în special de activitatea lui Epaminonda Lucaciu, prilejuiesc prelungirea unei emoționante întoarceri în timp. Aproape că ni-l imaginăm pe Părintele Vasile în mijlocul familiei, printre prieteni ori printre elevi, sau înconjurat de săteni, vorbindu-le tuturor cu neclintită convingere, clar și puternic, neînfricat, însuflețit de noblețea idealurilor sale și de credința nestrămutată într-o victorie de mult așteptată.

Prof. Mihăilescu Doina Monica